duminică, 25 octombrie 2009

Amintiri

Tot perioada liceului rămâne cea mai frumoasă. Îmi amintesc că în pauze ne închideam în clasă ca să cântăm la chitară. Probabil colegele (căci am avut mai mult colege) îşi amintesc cântecul Gaşca... " Gaşca de fiecare dată / E azi împrăştiată/ N-o vom uita nicicând". Eh, iată că am uitat-o! A trecut... Acum fetele se dau cu gloss şi scriu sms-uri. Noi nici măcar nu aveam telefon mobil în liceu. Pe vreme mea Liceul Pedagogic era altfel. Am avut ocazia, pentru puţin timp, să revin după 8 ani în acelaşi liceu, dar ca profesor. Oh, ce diferenţă! E adevărat ca acum liceul e vopsit în culoarea PD-L-ului şi are termopan, dar înăuntru....înăuntru nu mai e nimic din aerul de poezie, muzică şi cuvinte de mai demult. Liceul Pedagogic şi-a pierdut specificul, a devenit un liceu obişnuit. Mergând pe vechile culoare m-am simţit ca în filmele SF...era un amestec ciudat de trecut şi prezent. Parcă îmi vedeam profesorii ca nişte statui încremenite în culoarea dintre vis şi amintire. N-am avut niciodată "pile", nici în liceu, nici la facultate, nici la vreun loc de muncă...dar am avut mereu profesori care au crezut în mine. Profesori pe care nu-i pot uita. Şi-mi amintesc de visele de atunci...Şi-mi mai aminesc de olimpiade, de concerte, de repetiţiile de la cor, de orele de chitară, de orele de pedagogie, pe care le iubeam, de orele de matematică, când îmi doream să dispar, de prietene...Parcă aveam timp pentru orice. În facultate n-am avut timp să-mi fac prieteni. Am făcut parte din categoria studenţilor "dificili", cu serviciu. Şi-am evoluat într-un om al timpului modern...care aleargă permanent între două proiecte. Nu ştiu de ce omul modern preferă singuratatea. Omul modern se ascunde în spatele unui calculator, sau se cufundă în muncă aşteptând... pe sistemul "caută-mă tu!". Dar şi în liceu, şi în facultate am iubit literatura, deşi am refuzat vehement s-o privesc cu ochi tehnici. Literatura e emoţie, e sentiment, e pasiune, e suflet, nu poate fi o schemă , nu poate fi A+B= C. E adevărat că există teorie literară...dar asta e o alta discuţie, pentru o altă noapte...Suntem tot liceeni şi acum , dar ne place să ne ascundem în spatele unor măşti fără sens.
http://www.youtube.com/watch?v=06NC4P2IJiE&feature=related

vineri, 23 octombrie 2009

Vise


Daca aveti timp week-end-ul asta si daca aveti pe cineva drag cu care sa va plimbati, mergeti la Targul de carte de la Frankfurt si povestiti-mi si mie cum a fost:)

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Oameni şi ...oameni

Recunosc...sunt un om al nopţii. Noaptea sunt doar eu cu mine, noaptea gândesc mai limpede, noaptea am timp să visez cu ochii deschişi, noaptea mă reinventez. Viaţa e surprinzătoare. Când înveţi că toţi oamenii sunt ticăloşi, când înveţi că e bine să te fereşti de toţi şi să n-ai încredere în nimeni, când eşti aproape de marginea disperării şi ai impresia că nimeni nu te mai poate salva, când simţi că e capăt de drum, când nu vezi soluţia salvatoare, şi când crezi că nu mai ai pentru ce să lupţi, abia atunci o putere supremă îţi trimite în dar nişte prieteni. Nişte prieteni pe care nici nu-i bănuiai, nici nu ştiai că există. Te simţi atât de norocos, încât nici nu ştii ce să crezi, nu ştii cum să reacţionezi. Nici nu ştii dacă îţi sunt prieteni, dar ce altceva pot fi dacă te ajută atunci când tu nici măcar nu mai ştii să ceri ajutor, când ai renunţat demult să mai crezi că există oameni drepţi? Poate că pentru ei , pentru aceşti oameni, care apar din senin şi schimbă topul valorilor morale, merită să luptăm mai departe cu mai mult curaj, cu mai multă dăruire. Şi culmea...tocmai pentru aceşti oameni nu poţi avea niciodată destule cuvinte, nu le poţi mulţumi niciodată îndeajuns. Dar cu siguranţă nu-i poţi uita...pentru că ei sunt excepţia pentru care viaţa are sens.

joi, 30 aprilie 2009

Nevoia de cultură

N-am mai scris... Mulţumesc celor care au răbdare şi urmăresc blogul. Între timp au avut loc multe evenimente ... nu ştiu despre care să vă povestesc mai întâi. Să vă povestesc despre haosul de la Concertul de Paşte organizat de Primaria Capitalei? Mai bine vă recomand o carte " Toate frumuseţile lumii" , scrisă de Jaroslav Seifert. M-am uitat zilele astea la o emisiune. Era invitat Florin Piersic. Pentru prima dată, după foarte mult timp, am reuşit să urmăresc o emisiune în întregime. Chiar mi-a părut rău că s-a terminat... O poezie rostită de Florin Piersic face ca masca sub care te ascunzi zi de zi să pălească..Într-o clipă personajul dur pe care-l construieşti zilnic pentru a înfrunta realitatea neîndurătoare a pierit şi eşti iar liber, tu cu tine. Acum poţi să recunoşti că ţie nu-ţi place să-l vezi zilnic la televizor pe Măruţă, ci pe Florin Piersic, că ţi-ai dori să asculţi zilnic o poezie, ţi-ai dori să vezi oameni care au cu adevărat ceva de spus , şi de la care ai ceva de învăţat. Astăzi foarte puţine lucruri mai pot face sufletul să vibreze. O poezie îţi poate aminti de ce iubeşti limba română şi de ce undeva, în adâncul sufletului, eşti mândru că eşti român. Păcat că, în goana pentru audienţă, televiziunile nu realizează nevoia de cultură autentincă resimţită de noi toţi.

Adrian Paunescu - Cu tine

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

joi, 5 februarie 2009

Viaţa e o luptă, deci...te luptă!

În fiecare zi duc o luptă crâncenă cu mine însămi în încercarea de a păstra calea cea bună. E criză... Da, chiar e criză. Şi parcă nici natura nu ţine cu noi. Nici nu ştiu de când nu am mai văzut soarele în Bucureşti. Mă simt a nimănui într-un oraş al nimănui. Parcă timpul stă în loc şi trăiesc aceeaşi zi la nesfârşit. Totuşi azi s-a întâmplat ceva neobişnuit...mi-au suspendat telefonul. Am uitat să-l plătesc...de fapt, n-am avut timp, sau poate n-am vrut să-mi fac timp? Nu mai contează, o să-l plătesc. Şi iar sunt în trafic. E apocalipsă..nu se mişcă nimeni, lumea e isterică. Cerul e posomorât, oamenii sunt trişti, unii sunt chiar disperaţi. Am obosit...şi fără motiv mă cuprinde un profund sentiment al eşecului. E clar, goana zilnică mi-a luat minţile. De fapt, sunt demodată. Apreciez şi încerc să promovez nişte valori care nu mai contează. De cele mai multe ori sunt mândră că nu mă adaptez la "noile tendinţe"...dar azi...azi am o zi proastă. Simt că nimic nu merge cum ar trebui. Mă simt fără direcţie şi viitorul îl văd în ceaţă. Numai mama e de vină!!! Vorba lui Mircea Badea: "mama m-a minţit când îmi spunea: - Învaţă şi totul va fi bine! ". Când va fi bine? La radio se aude vag un cântec de iubire..Iubire...oare aş mai recunoaşte-o? Cine mai are timp pentru aşa ceva ? Acum e criză...avem treabă. Iubirea ne-a trecut brusc, prietenii nu mai sunt prieteni. La luptă!!!Scapă cine poate!

vineri, 23 ianuarie 2009

Fericirea în timp de criză


Traversăm vremuri tulburi. Criza financiară bate din ce în ce mai tare la uşa ţării noastre, la euro nu te mai poţi uita pentru că te ia ameţeala, iar creditele au devenit un coşmar. Totuşi în plină criză , printre talk-showurile cu politicieni îngrijoraţi pentru viitorul nostru, eu mă gandesc la ...fericire. Poate că acum mai mult ca niciodată toţi ne dorim să fim fericiti.
Se spune că " în vremuri grele trebuie să ţii minte că totul trece". De aceea vă prezint azi "Micile neajunsuri ale fericirii", o carte relaxantă, cu final fericit, care să vă ajute să treceţi mai uşor peste întâmplările halucinante ale lumii ce ne înconjoară. Romanul câştigător al Premiului Nadal , răspunde la toate întrebările despre fericire şi carenţele ei...căci da , şi fericirea are carenţe.
Autoarea, Angela Vallvey, ne propune o poveste simplă , frumoasă, în care nu ne vom întalni cu Spiderman , nici cu Schwarzenegger , ci cu oameni simpli ale căror întamplări vă vor demonstra că sunteţi fericiţi şi norocoşi, chiar dacă încă nu stiţi. Cartea are 3 părţi bine structurate şi fascinează prin aforismele care anunţă fiecare capitol. Personajele poartă nume împrumutate din epopeele clasice, dar trăiesc în lumea noastră. În drumul lor spre fericire încearcă să scape de rutină şi să descopere ceea ce contează cu adevarat în viaţă.
O carte de care cu siguranţă vă veţi îndrăgosti!

luni, 12 ianuarie 2009

Iubirea e "la moda"?

Pentru inceput m-am gandit sa discutam despre iubire, prietenie, amicitie . Intr-o societate in care informatiile circula atat de repede si intamplarile se succed cu o viteza ametitoare, cand "timpul pare sa nu mai aiba rabdare", mai exista iubire adevarata? In vesnica goana dupa putere, bani, realizari profesionale, mai au timp oamenii sa pretuiasca sentimentele nobile, pure, intense? Mai cauta cineva dragostea adevarata, pasiunea aceea de nestapanit din romanele de dragoste ce te face sa-ti reconstruiesti intregul sistem de valori pornind de la iubire?Cand toata lumea se multumeste cu ceva comod care doar "merge bine", iubirea pare sa-si piarda semnificatia, magia, misterul de altadata… Azi visele se pierd in realitati efemere bazate pe alte criterii, dar, asa e "la moda"… Azi ne grabim, si nu mai stim cat de valoroasa e prietenia, si am uitat demult ce e sinceritatea. De aceea , mi-am propus sa invat sa am curajul sa caut si sa traiesc idealul in iubire. Vreau sa plang, sa rad, sa simt ca innebunesc, sa gasesc in cel de langa mine perechea sufletului meu , sa fac din iubire zahirul existentei mele si sa dau totul pentru "o ora de iubire".
In final, pentru ca nu vreau sa-l citez pe Mircea Radu, n-am sa va spun "Iubiti-va mult!", ci va propun sa spuneti NU superficialului ce va inconjoara si sa deschideti larg ferestrele sufletului vostru pentru a trai numai sentimente autentice. Daca tot suntem datori cu o moarte, hai sa murim cu totii..de iubire! Dar de iubire adevarata!