joi, 5 februarie 2009

Viaţa e o luptă, deci...te luptă!

În fiecare zi duc o luptă crâncenă cu mine însămi în încercarea de a păstra calea cea bună. E criză... Da, chiar e criză. Şi parcă nici natura nu ţine cu noi. Nici nu ştiu de când nu am mai văzut soarele în Bucureşti. Mă simt a nimănui într-un oraş al nimănui. Parcă timpul stă în loc şi trăiesc aceeaşi zi la nesfârşit. Totuşi azi s-a întâmplat ceva neobişnuit...mi-au suspendat telefonul. Am uitat să-l plătesc...de fapt, n-am avut timp, sau poate n-am vrut să-mi fac timp? Nu mai contează, o să-l plătesc. Şi iar sunt în trafic. E apocalipsă..nu se mişcă nimeni, lumea e isterică. Cerul e posomorât, oamenii sunt trişti, unii sunt chiar disperaţi. Am obosit...şi fără motiv mă cuprinde un profund sentiment al eşecului. E clar, goana zilnică mi-a luat minţile. De fapt, sunt demodată. Apreciez şi încerc să promovez nişte valori care nu mai contează. De cele mai multe ori sunt mândră că nu mă adaptez la "noile tendinţe"...dar azi...azi am o zi proastă. Simt că nimic nu merge cum ar trebui. Mă simt fără direcţie şi viitorul îl văd în ceaţă. Numai mama e de vină!!! Vorba lui Mircea Badea: "mama m-a minţit când îmi spunea: - Învaţă şi totul va fi bine! ". Când va fi bine? La radio se aude vag un cântec de iubire..Iubire...oare aş mai recunoaşte-o? Cine mai are timp pentru aşa ceva ? Acum e criză...avem treabă. Iubirea ne-a trecut brusc, prietenii nu mai sunt prieteni. La luptă!!!Scapă cine poate!